Modulul nr. 9

Subiect Progress:

Tipuri generale de discurs

              În funcţie de natura evenimentului şi a ascultătorilor putem apela la diverse tipuri de discurs, care asigură o mai bună înţelegere şi acceptare a acestuia. Structurarea conţinutului şi stilul sunt determinate de scopul urmărit, care la rândul său poate fi de mai multe tipuri, şi care determină mai multe stiluri de discurs:

a. Informativ sau explicativ: conţine informaţii exacte, explică cauze sau motive şi se leagă de o temă sau un proces de actualitate.

b. Convingător sau defensiv: explică, dezbate poziţia persoanei sau a organizaţiei, lămureşte cauzele acţiunilor şi atitudinilor. Argumentele şi datele prezentate trebuie să fie autentice şi trebuie să sprijine poziţia sau opinia organizaţiei.

c. Festiv sau comemorativ: discursuri rostite cu ocazia unor evenimente speciale, legate de o persoană sau o organizaţie.

              În funcţie de scop, evenimentul şi publicul vizat putem defini mai multe tipuri de discursuri. În lipsa unor clasificări şi referinţe de specialitate unitare, le putem clasifica în funcţie de evenimentul la care se rosteşte, compoziţia publicului, nivelul de pregătire sau improvizare, eventual lungime. Din punctul de vedere al clasificării in funcţie de gen şi structură, în limba maghiară cea mai vastă clasificare este cea a lui Wacha, care cuprinde şi genurile de media:

1. Discursuri ce pot fi pregătite în prealabil: discurs, coreferat, prelegere, prezentare în secţiune, curs, tratat.

2. Genuri retorice: raport, dare de seamă.

3. Discursuri de ocazie (retorice): cuvântare festivă, discurs de comemorare, laudaţie, felicitare, discursuri rostite cu ocazia unei ceremonii.

4. Discursuri rostite la ceremonii: botez, nuntă, ieşire la pensie, înmormântare.

5. Discursuri juridice: rechizitoriu, pledoarie, discurs judecătoresc.

6. Discursuri şi cuvântări politice.

7. Tipuri de discursuri ce nu pot fi pregătite în prealabil: conversaţie, conversaţie pe o anumită temă, administrare - tratative, intervenţie, participare la discuţii.

8. Tipuri de discurs ce pot fi pregătite în prealabil parţial: felicitări, luare de adio, toast, cuvântare de încheiere.

9. Tipuri complexe de discurs: conversaţie în grup, consfătuire, şedinţă, şedinţă de lucru, masă rotundă, forum, negociere comercială, dispută, conferinţă de presă, conferinţă.

10. Genurile mass-media: ştire, relatare, interviu, cronică, genuri de publicistică (articol, comentariu, critică).

              O caracteristică generală al oricărui discurs este faptul că este structurat pe principiul introducere-cuprins-încheiere, prezentarea şi stilul de vorbit schimbându-se în funcţie de eveniment şi scop. Luând în considerare caracteristicile.

specifice şi lungimea discursului, cele mai frecvente tipuri de discurs rostite cu ocazia unei apariţii publice, sunt:

1. Prelegeri sau prezentări

              Structura prelegerilor sau a prezentărilor standard este constantă, stilul lor urmărind mesajul comunicat. Despre prezentări, în general, putem spune că:

a. Introducere: definirea şi scurta prezentare a temei, trezirea interesului şi a simpatiei ascultătorilor.

b. Conţinut: dezvoltarea mesajului pe baza a două sau trei idei principale, structurându-l sub formă de aliniate, în jurul ideilor.

c. Încheiere: rezumarea mesajului şi formularea concluziilor.

2. Discursuri politice

              Scopul discursurilor politice este informarea sau convingerea. Cu toate că doreşte comunicarea unui mesaj unitar, bazat pe mai multe idei, prin metoda repetării frecvente discursul are ca scop crearea unei senzaţii pozitive în rândul ascultătorilor (în scopul mobilizării sau înţelegerii unei anumite relaţii), pentru ca aceştia să îşi amintească faţa vorbitorului şi organizaţia politică pe care o reprezintă, şi mai ales pentru a-şi aminti mesajul repetat sub diferite forme. În comparaţie cu celelalte tipuri de discursuri, discursul politic are o mai mare libertate în ceea ce priveşte exprimarea atitudinilor negative şi a opiniei negative în ceea ce priveşte adversarul sau concurenţa politică.

3. Discursuri parlamentare

              Scopul acestora este să convingă ascultătorii în legătură cu un adevăr, şi să îi mobilizeze pentru o anumită acţiune.

              Structura lor generală:

a. Scurtă motivare a discursului (introducere, temă).

b. Se face cunoscută condiţia care a declanşat declaraţia prezentată în cadrul temei.

c. Demonstrarea faptului că soluţia propusă ar da rezultate.

d. Combaterea eventualelor contraargumente prin dovedirea faptului că ele sunt eronate (negaţie), sau prin explicarea faptului că soluţia propusă este mai corespunzător (permitere).

e. Convingerea publicului să accepte (să voteze) măsurile propuse.

              Discursurile juridice adoptă şi ele structura de mai sus. Pe parcursul procedurii judecătoreşti acuzatorul demonstrează motivele pentru care inculpatul se face vinovat, le dovedeşte, apoi îi solicită judecătorului ca, în conformitate cu legile în vigoare, să îl condamne pe inculpat.

4. Tratat bazat pe argumentare

              Argumentările prezintă un adevăr social sau ştiinţific inedit. De aceea discursul este suplimentat cu o parte informativă, iar descrierea argumentelor şi enumerarea dovezilor capătă importanţă sporită. Prezentarea unui nou adevăr va genera, probabil, o nouă atitudine şi mod de acţiune, şi presupune luarea unei decizii, de aceea va conţine şi elemente de convingere şi persuasiune. Structura sa constă din:

a. Introducere

b. Prezentarea subiectului (noul adevăr)

c. Argumente

d. Dovezi

e. Contraargumente posibile

f. Concluzii

g. Încheiere (convingere)

Prezentare de produse

              Prezentările de produse au ca scop informarea asupra unor produse sau servicii, cu intenţia de a comercializa produsul sau serviciul respectiv, ascultătorii fiind trataţi ca potenţiali cumpărători. Prezentările de produse se bazează pe elementele convingerii şi a persuasiunii pentru a determina ascultătorii să ia o decizie pozitivă. Decizia nu poate fi motivată negativ (dacă nu cumpără va avea neplăceri), motivaţia trebuie să fie pozitivă, de aceea, în comparaţie cu celelalte tipuri de discursuri, aici intervine mai accentuat utilizarea tehnicilor de convingere şi motivare (practic, fiecare al doilea punct serveşte persuasiunea şi menţinerea atenţiei). Scopul şi ordinea acestuia arată astfel:

a. Introducere: persoana se prezintă, menţionează produsul, cere permisiune pentru a-l prezenta

b. Aşezare în cadru: prezentarea firmei proprii şi a firmei producătoare (dacă cele două nu sunt aceleaşi)

c. Trezirea interesului şi motivare: de ce are clientul nevoie de acel produs?

d. Prezentarea produsului: descriere, date tehnice

e. Argumentare: avantajele şi proprietăţile pozitive ale produsului

f. Referinţe: cine îl foloseşte, prezenţa în alte ţări, calificative

g. Ilustrare şi convingere: prezentarea catalogului

h. Prezentarea produsului: aspect, formă, ambalaj

i. Ilustrare şi convingere: prezentarea practică a produsului, demo

j. Trezirea interesului şi motivare: eficienţa sa şi creșterea vânzărilor

k. Argumentare: compararea cu produse similare

l. Prezentare produs: termen de garanţie, service, schimb, consumabile

m. Convingere: promoţii, preţ, reduceri

n. Prezentare produs: modalităţi şi condiţii de plată, condiţii de livrare

o. Ilustrare şi convingere: mostră de produs sau alte obiecte ce vor aminti de eveniment

p. Încheiere: însumarea celor spuse, obţinerea de promisiuni, plecare (se asigură posibilitatea unei noi întâlniri)

              Prezentările de produs nu urmăresc întotdeauna structura tipologică a discursurilor, deoarece ele nu întotdeauna se adresează unor ascultători. Prezentarea de produs poate fi un dialog între două persoane, unde se dezvoltă un dialog interactiv, ce modifică structura „prezentării ideale de produs”, adaptându-se la persoana cumpărătorului şi condiţiile de mediu. Prezentările de produs variază şi în funcţie de produsul prezentat ( de ex. în cazul unor achiziţii de tip investiţie decizia nu se naşte la prima întâlnire, nu se comunică preţul la fiecare prezentare, lista de preţuri ale serviciilor fiind trimisă/predată mai târziu de către vânzător).

Discursuri scurte

              Discursurile scurte urmează, de asemenea, structura introducere-conţinut-încheiere, dar sunt atât de scurte încât nu se poate recurge la totalitatea instrumentelor de discurs. Aceste discursuri scurte au mai degrabă un rol de protocol, prezintă persoana căruia i se decernează un premiu sau cea care predă premiul, fac referiri la eveniment, de aceea scopul lor este crearea unei atmosfere plăcute, evaluarea pozitivă, deci conţinutul este mai degrabă de natură emoţională decât transferabilă. De aceea majoritatea vorbitorilor nu îşi pregăteşte discursul de acest fel, nu îi acordă multă importanţă, cu toate că un asemenea discurs, similar discursurilor lungi, poate genera o atitudine pozitivă importantă sau o pierdere de prestigiu de anvergură. Din grupul discursurilor scurte fac parte.

1. Introducerile, cuvantările de deschidere, de felicitare (startere)

              Starterele sau introducerile au acelaşi rol ca şi prezentările în cadrul societăţii. Prezintă publicului vorbitorul care urmează, creează o atmosferă plăcută, prietenească şi trezeşte interesul publicului. Aprofundează tema sufficient de mult pentru a stârni interes, dar nu formulează nicio opinie şi nu „desfiinţează” mesajul ce va fi comunicat de vorbitor. Introducerea „vinde” publicului tema şi cuvântarea, adevereşte faptul că vorbitorul este menit să se pronunţe în ceea ce priveşte tema, făcând toate acestea în cel mai scurt timp.

2. Mulţumirea adresată vorbitorului

              Mulţumirea este o formalitate plăcută care încheie discursul în mod formal, din punct de vedere practic aceasta fiind singura ei menire. Discursul trebuie să fie scurt, de maxim 2 minute, deoarece dacă are loc între două discursuri, publicul îl aşteaptă pe următorul vorbitor, iar dacă precede pauza sau sfârşitul evenimentului, publicul aşteaptă să poată pleca, în aceste situaţii mulţumirea fiind privită ca o tărăgăneală fără rost.

a. Introducerea: prezintă motivul intervenţiei, menţionând numele vorbitorului.

b. Conţinut: discursul poate fi mai valoros, dacă se subliniază câteva idei importante ale discursului rostit,

relevante din punctul de vedere al publicului. Se poate formula şi părerea personală: ce anume ne-a plăcut la discursul auzit.

c. Încheiere: mulţumire adresată vorbitorului.

              Rezumarea făcută de moderator are o structură similară. Sarcina moderatorului este să rezume în câteva fraze mesajul discursurilor, dezvăluind legăturile de natură logică dintre acestea, eventual formulând şi câteva concluzii.

3. Felicitarea şi laudaţia

              Felicitarea reprezintă exprimarea în public a aprecierii, respectului faţă de o persoană, instituţie sau grup. Ascultătorii cunosc deja faptele, acestea nu necesită prezentare, ceea ce poate oferi o tentă de autenticitate este sublinierea motivelor personale ale vorbitorului, care justifică evaluarea pozitivă a persoanei sau organizaţiei respective. Discursul trebuie să fie scurt şi sincer, dacă nu ne putem exprima sincer, mai bine refuzăm invitaţia.

a. Introducere: numirea persoanei sau a organizaţiei pe care o felicităm.

b. Conţinut: faptele care au dus la recunoaşterea meritelor. Nu trebuie să intrăm în detalii sau să formulăm vreo critică, vom sublinia doar faptele pozitive.

c. Încheiere: invitare la felicitare, menţionăm din nou numele celui felicitat.

Aprecierile se referă la persoane, de aceea ele pot fi ceva mai lungi, conţinutul subliniind meritele, realizările, rezultatele pozitive ale activităţii persoanei respective. Aprecierea este un gen delicat, deoarece faptele communicate trebuie să rămână în domeniul realului (un discurs prea elogios poate stârni un sentiment de avesiune în rândul publicului), trebuie să ţinem cont de sentimentele persoanei laudate şi să avem grijă ca sublinierea meritelor sale să nu lezeze prestigiul altora.

4. Inmanarea unui premiu sau a unei recompense

              Scopul discursului este prezentarea persoanei premiate/recompensate, a premiului/recompensei şi motivul premierii.

a. Introducere: menţionarea tipului de discurs şi a persoanei premiate.

b. Conţinut: explicarea motivului premierii. Putem evoca amintiri comune, impresii personale, iar dacă recompensa/premiul este special, putem spune câteva cuvinte şi despre acesta.

c. Încheiere: actul formal al premierii.

5. Mulţumirea cadoului

              Discursul de mulţumire al unui cadou trebuie să fie simplu, onest, modest şi scurt. Cadorisirea în sine trezeşte deja simpatia publicului, ea necesitând doar puţină amplificare.

a. Introducere: formularea cuvintelor mulţumitoare, cu menţionarea celui care acordă cadoul.

b. Conţinut: cuvinte de prietenie referitoare la amintirile plăcute sau relaţia personală cu organizaţia care a acordat cadoul. În cazul unui cadou special putem spune câteva cuvinte şi despre acesta.

c. Încheiere: repetarea cuvintelor mulţumitoare, referire la continuarea colaborării, eventual formularea unei promisiuni în acest sens.

6. Discurs rostit la recepţie sau banchet

              Discursul rostit la evenimente de anvergură, la care sunt servite şi mâncăruri, este mai dificil, indiferent de tipul discursului, deoarece participanţii se gândesc la bucatele pe care le vor consuma, iar dacă au terminat masa, sunt mai relaxaţi, uneori chiar indiferenţi. De aceea aceste discursuri trebuie să fie scurte, în cadrul introducerii vom menţiona interesul ascultătorilor, adică motivul pentru care sunt interesaţi să asculte discursul, sau putem formula o promisiune. Vom vorbi rapid, hotărât, convingător şi tare (aceste încăperi au o acustică mai slabă, iar din cauza publicului aşezat la mese zgomotul de fundal este destul de pregnant).

7. Anunţuri

              Anunţurile reprezintă, de fapt, invitaţii la participarea la un alt eveniment, sau mobilizări la acţiune, încercând să convingă publicul despre avantajele şi importanţa participării (scopul şi structura lor seamănă cu cea a textelor de  reclamă tipărite). Sarcina vorbitorului este să prezinte acţiunea sau evenimentul, solicitând participarea ascultătorilor.

a. Introducere: menţionarea evenimentului sau a acţiunii, formularea chemării.

b. Conţinut: prezentarea datelor referitoare la eveniment (despre ce va fi vorba, când şi unde va avea loc, cum ajungem acolo, intrarea este gratuită sau unde putem cumpăra bilete, ce anume să aducem cu noi), sau prezentarea acţiunii, scopul şi modalităţile de participare ale acestuia. Vorbitorul poate îndemna ascultătorii la participare, trezind curiozitatea acestora sau explicând avantajele de care pot beneficia în urma participării.

c. Încheiere: repetarea chemării la participare, repetarea articulată a datelor referitoare la eveniment.

About the author