Modulul nr. 2

Subiect Progress:

Arta de a vorbi in public poate fi considerata astazi ca o forma de putere, de a influenta gandurile, sentimentele si actiunile celorlalti.

Discursul public poate deci insemna un punct in care lucrurile sa ia o alta turnura. Aceasta schimbare poate fi indusa celorlalti prin:

  • persuasiune – a-i convinge pe ceilalti sa faca ceea ce credem noi ca este bine;
  • informare – a-i informa cu noutati;
  • relaxare si distractie – a-i face pe ceilalti sa se relaxeze si sa fie fericiti.

Acestea sunt, de fapt, cele trei scopuri majore ale discursului public. Ele coincid, de altfel, cu scopurile conversatiei obisnuite.

In fapt, intre conversatia obisnuita si discursul public exista mai multe similaritati, tot asa cum vorbim despre diferente.

Ambele necesita utilizarea unor deprinderi diverse, care ne folosesc in interactiunea cu oamenii. Aceste deprinderi includ:

  1. organizarea gandirii/sirului de ganduri in maniera logica;
  2. ajustarea mesajului la audienta (audienta specializata profesional sau copii);
  3. istorisirea de asa maniera incat sa se obtina efectul maxim;
  4. adaptarea/plierea pe feed-back-ul oferit de ascultator. In schimb, intre ele exista si numeroase diferente:
  5. Discursul public este mult mai bine structurat decat conversatia (limite de timp, nu intotdeauna se permit intreruperi ale vorbitorului, se urmareste atingerea scopului sau prin insusi actul discursului; este necesara anticiparea intrebarilor auditoriului, pentru a putea raspunde la ele, necesita pregatire prealabila);
  6. Discursul public necesita o cantitate mai mare de limbaj formal;
  7. Discursul public necesita un “ambalaj” diferit (dictie, postura dreapta, voce clara, evitarea repetitiilor, interjectiilor etc.).

Reactii corporale asociate cu vorbitul in public

Studii efectuate pe populatii de diferite varste (mai ales populatii tinere) arata ca una dintre cele mai mari frici (pe locul II sau III) este cea de a vorbi in public. Frica de a vorbi in public se asociaza de obicei cu nivele crescute de anxietate si nervozitate.

Se considera normal un nivel crescut de nervozitate. Nervozitatea de recunoaste dupa:

  • activarea tracului de scena;
  • batai de inima accelerate;
  • tremuraturi ale mainilor si genunchilor;
  • transpiratie abundenta, mai ales la nivelul palmelor.

Toate aceste efecte sunt provocate de descarcarea in sange a unor hormoni, dintre care cel considerat mai important  este adrenalina. Cea mai importanta problema este controlul nervozitatii.

Uneori este mai greu sa diminuam nervozitatea, dar poate fi mai benefic sa o transformam intr-o nervozitate pozitiva. Acest lucru se poate realiza prin:

→ castigarea de experienta ca vorbitor (folosirea oricarei mici oportunitati pentru a vorbi in public, ca pregatire pentru intalniri mai mari)

→ pregatirea foarte buna a discursului (in primul rand, prin alegerea unei teme la care nu puteti da gres pentru ca va place foarte mult; in al doilea rand, pregatirea completa a temei – nu vor exista lacune in tratarea ei).

Ce inseamna pregatirea foarte buna a temei ? 

Regula de baza spune ca fiecare minut de prezentare necesita 12 ore de pregatire, poate chiar mai mult, functie de volumul de cercetare solicitat pentru pregatire. Pe masura ce creste experienta noastra in pregatirea discursurilor, timpul alocat necesar poate sa se reduca la pana la un sfert din timpul initial.

gandirea pozitiva - care se asociaza puternic cu increderea in sine. Profetia autoindeplinita functioneaza in ambele sensuri. De obicei, ceea ce ne propunem cu adevarat obtinem.

Vorbitorii care gandesc negativ despre ei insisi sunt mai expusi tracului de scena decat cei care gandesc pozitiv.

Ex. imi doresc sa nu fi fost pusa in situatia de a vorbi acum. Nu sunt un bun vorbitor in public. Totdeauna sunt nervos cand trebuie sa vorbesc in public. Ceea ce o sa spun eu n-o sa intereseze pe nimeni. Raportul optim intre gandirea negativa si gandirea pozitiva este 1/5.

utilizarea vizualizarii – apropiata de gandirea pozitiva → crearea unei imagini mentale vii, dinamice, care are ca finalitate succesul propriu in prezentarea discursului. Repetarea cu voce tare si in minte a discursului pot ajuta, impreuna cu alte metode, la succesul discursului.

semnele de nervozitate nu sunt vizibile;

nu anticipati perfectiunea – chiar daca lucrurile nu merg asa cum erau planificate initial, auditoriul nu are cum sa stie acest lucru, pentru ca nu ne cunoaste planurile. Ideea ca discursul este evaluabil pe o scala de perfectiune si nu un act de comunicare este sursa multor discursuri ratate.

Alte aspecte importante:

  • forma fizica si psihica din ziua prezentarii
  • reducerea tensiunii din musculatura;
  • respiratie corecta pe parcursul discursului;
  • o introducere bine facuta;
  • concentrarea pe comunicarea cu audienta; - mijloace vizuale de suport.

Un aspect demn de remarcat: relatia dintre discurs si gandirea critica. Gandirea critica se dezvolta pe masura ce se dezvolta abilitatile de vorbire in public.

Gandirea critica = gandire centrata si organizata in jurul ideilor, abilitatea de a vedea clar relatiile dintre idei.

Reorganizarea ideilor vechi intr-o maniera noua = gandire critica.

Un discurs poate fi:

  • confuz si dezorganizat = gandire dezorganizata
  • clar, organizat = gandire organizata

Tipuri de discursuri

  • Pentru a informa:
  • Pentru a convinge/ metode de persuasiune
  • Pentru ocazii speciale
  • Pentru grupuri mici

A) Discursul pentru a informa:

  • despre obiecte
  • despre procese
  • despre evenimente
  • despre concepte

1) Discursul despre obiecte:

Obiect= orice este vizibil, tangibil si stabil ca forma. 

Obiectele pot avea parti care se misca sau pot fi vii, putand include locuri, structuri, animale sau chiar oameni.

Ex.: benzi desenate, metrou, primul-ministru, trabucuri.

Nu putem informa audienta despre tot ceea ce reprezinta fiecare dintre aceste subiecte, de aceea ne centram interesul asupra unei parti.

  • Informatii cu privire la rolul social al benzilor desenate.
  • Impactul metroului asupra mediului inconjurator;
  • Relatiile primului-ministru cu Parlamentul si Presedintia etc.

Prezentarea subiectului se face in ordine cronologica, emitand astfel lucrurile:

  • scopul specific – de a informa audienta cu privire la primulministru;
  • ideea centrala: dogma crestina are o dimensiune filosofica si una aplicativa;
  • principalele puncte:

Prezentarea se poate face si in ordine spatiala atunci cand subiectul se refera la aspecte de ordin geografi (Statiunea Soveja).

O alta varianta de prezentare este cea in ordine descrescatoare a importantei punctelor principale abordate.

2) Discursul despre procese

 Proces = o serie sistematica de actiuni care conduc la un produs sau rezultat specific si explica modul in care ceva este facut sau functioneaza.

              Ex.:

  • circuitul apei in natura;
  • aparitia fulgerelor;
  • masuri de prim ajutor in caz de incendiu;
  • modul de realizare a covoarelor traditionale;
  • modul de realizare a unei pagini web.

Scopurile unei astfel de prezentari pot sa difere. Ne putem propune:

  • sa-i facem pe membrii audientei sa inteleaga procesualitatea;
  • sa-i invatam pe membrii audientei sa realizeze ei insisi acel proces.

Prezentarile pot fi facute:

  • in ordine cronologica (etapele procesului)
  • in ordinea importantei punctelor abordate (ele sunt relativ independente unele de altele) – modalitati de realizare a unor scamatorii interesante

3. Discursul despre evenimente

Eveniment = orice se intampla sau se presupune ca se intampla

Ex. Rapirea ziaristilor romani in Iraq, escaladarea Everestului de catre alpinistii germani.

Si in acest caz este nevoie sa ne fixam pe o subtema, pe ceva specific.

Ex.:

  • solicitarea unei rascumparari in cazul rapirii ziaristilor;
  • un echipament      special/nou      utilizat pentru        escaladarea

Everestului.

Organizarea ideilor se face, in functie de necesitate:

  • in ordine cronologica (relatarea evenimentelor in ordinea in care s-au prodes)
  • in ordine cauzala (care au fost cauzele pentru care s-a scufundat “Titanic”)
  • in ordinea importantei punctelor abordate (probele la care evolueaza gimnastele sunt: barna, solul, paralelele si sariturile).

4. Discursul despre concepte

Conceptele = credinte, teorii, idei, principii etc.

Conceptele sunt mai abstracte decat obiectele, procesele sau evenimentele.

Ex.: dogme crestine, principii filosofice, teorii economice, teorii psihologice etc.

In mod traditional, discursurile din aceasta categorie sunt organizate in ordinea importantei punctelor abordate.

Scopul specific este de a informa audienta cu privire la cele mai importante aspecte ale dogmei crestine.

Ideea centrala este ca dogma are o dimensiune filosofica si una aplicativa:

  • I.  Dimensiunea filosofica se refera la…
  • II. Dimensiunea practica se refera la…

O abordare mai complexa se refera la definirea conceptului cu care operam, identificarea elementelor sale de baza si ilustrarea sa cu exemple elocvente.

O alta abordare are in vedere punerea fata-n-fata a doua opinii contrare, in legatura cu acelasi subiect (abordarea dialectica).

In concluzie:

  • discursurile despre concepte sunt mai dificile, pentru ca sunt mai abstracte si pot fi greu de inteles pentru cineva care are de a face prima data cu ele;
  • liniile de demarcare intre aceste tipuri de discursuri nu sunt intotdeauna usor de realizat (unele pot apartine mai mult unei categorii decat alteia).

Aspecte de care este bine sa tinem seama in construirea si prezentarea unui discurs:

  • sa nu supraestimam ceea ce stie audienta (sa nu presupunem ca audienta va sti ceea ce vrem noi sa-i informam);
  • sa relatam subiectul intr-o maniera directa si implicativa pentru audienta (sa starnim interesul audientei inca de la inceput) – putem incepe prin a pune intrebari;
  • Sa evitam sa folosim termeni prea tehnici (jargon profesional);
  • Sa evitam prezentarile prea abstracte (in loc sa folosim enunturile cu caracter descriptiv, comparatiile contrastele sa folosim idei personalizate (care pot avea legatura cu competentele proprii ale audientei).

About the author